Adrian Gheorghe – Proiecte de ”campanie”

Adrian Gheorghe – Salutare oameni buni. Iată că am ajuns și la articolul cu numărul 10 al vlogului Jurnal de Consilier.

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru că mă urmăriți. Astăzi discutăm despre ședința din data de 30 iulie 2021.

Pe oridinea de zi au fost următoarele proiecte:

  1. Proiect de hotărâre privind interzicerea mijloacelor de transport pe timp de noapte pe drumurile de exploatare agricolă din comuna Podgoria pe perioada campaniilor agricole;
  2. Proiect de hotărâre pentru participarea com. Podgoria ca asociat și membru fondator în cadrul Acociației Intracomunitare Investiții Teritoriale Integrate “ȚinutulBuzăului, Prahovei și Vrancea”;
  3. Proiect de hotărâre privind desemnarea persoanei care poate înlocui reprezentantul com. Podgoria încadrul Asociației ATRAS Rm. Sărat;
  4. Proiect de hotărâre de primire în asociația ATRAS a com. Puiești;
  5. Diverse.
Adrian Gheorghe – Jurnal de Consilier

Referitor la primul proiect de pe ordinea de zi, eu am întrebat dacă acest lucru este semnalizat cumva, iar dl vice mi-a răaspuns că sunt deja pancarde puse pe acele drumuri de exploatare, pentru informarea cetățenilor.

Dacă tot s-au adus în discuție aceste semne, eu am ridicat problema drumului comunal DC 114 cel care iese la Mânăstire, de montare a două semne de circulație aproape de intrarea dinspre Coțatcu cu ”Curbă Periculoasă”, deoarece acolo este o curbă de 90 de grade nesemnalizată și este foarte periculos, mai ales pentru cei care trec prima dată pe acolo.

De asemenea, am semnalat necesitatea lărgirii intrării dinspre drumul european E85, deoarece acolo acel podeț este foarte îngust și nu se pot încadra două mașini pentru a ieși sau intra.

Răspunsul dl vice a fost acela că până nu trece perioada de 5 ani, nu pot interveni pe acest segment de drum, întrucât așa a fost prins în proiect de la bun început.

Probabil acel proiect a fost făcut fără nicio vizită în teren dacă au putut face asemenea greșeli. Pentru că și dl vice a spus că persoana care a făcut acest proiect a pus o trecere de pietoni într-o curbă și între două case, practic fără niciun scop sau utilitate.

Dar na…așa e când vrei să livrezi proiecte doar de dragul de a le livra. Pe premisa, repede și prost sau bine că aveți. Să sperăm că nu vor fi evenimente rutiere…pentru că, în acel caz, administratorul drumului – Primăria Podgoria – este bun de plată a despăgubirilor.

Jurnal de consilier

Oricum, primăria s-a învățat să plătească amenzi și despăgubiri, n-ar fi o noutate…

Aici s-a mai ridicat problema vegetației necontrolate de pe drumul DC 114 care iese la Mânăstire, iar eu am ridicat problema vegetației de pe drumul comuna DC 120 de la ieșire din Oratia până la Pleșești, deoarece drumul s-a îngustat datorită vegetației care a ajuns aproape de drum.

Dl. Vice ne-a răspuns că nu au oameni suficienți. Păi acum haideți să fim un pic serioși, avem 340 de asistați sociali (parcă așa), avem oameni care au făcut cursuri de peisagiști în cadrul marelui proiect  „O șansă pentru Podgoria”, unde s-au luat, dacă nu mă înșel, motocoase și etc.

Și nu se găsesc 20 de oameni care să taie o iarbă de pe marginea drumului? Să fim serioși! Înseamnă că încurajam statul degeaba sau acești oameni sunt buni numai în ziua votului când li se pun la dispoziție mașini de plimbat la vot. Asta deja e ipocrizie.

Proiecte

Referitor la punctul 2 de pe ordinea de zi, eu am salutat această ințiativă de a fi membri fondatori și asociați în cadrul ITI, poate așa vom avea și noi în sfârșit o strategie de dezvoltare.

La punctul 3 dl. doctor a ridicat problema costului pe care Primăria Podgoria îl plătește pentru pierderile firmei de transport și că firma ar putea să mai ridice costul biletelor pentru a-și putea minimaliza pierderile, deoarece nu i se pare corect că noi să subvenționăm cu bani de la buget local.

Așa este, însă dl doctor se pare că nu cunoaște ce presupune un serviciu public de interes general, care funcționează pe bază de subvenții, tocmai că nu este profitabil, dar trebuie asigurat echitabil către toți cetățenii.

Serviciul de transport public este reglementat și controlat de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, prin legea 92/2007.

Scopul serviciului de transport este tocmai prestarea lui și nu profitul realizat. Dacă firma ar practica un preț de, să spunem 7 lei pe călătorie, atunci multe persoane nu ar mai avea acces la serviciul de transport și nici firma nu ar duce-o prea bine.

Din câte știu, nicăieri în lume serviciul de transport (fie el rutier sau mai ales feroviar) nu este profitabil, de aceea se apelează la subvenții. O măsură socială, dar care scapă, ciudat, celor social-democrați, care se dau ”aproape de oameni”, dar nu înțeleg semnificația conceptului de ”serviciu public”.

Pentru a înțelege și mai bine situația, vă dau exemplul Poștei Române, care trebuie să presteze serviciul către toată populația, fără discriminare, de aceea primește subvenții. Tocmai că primește subvenții, poate presta servicii către toată populația la prețuri accesibile, de aceea este posibil să primești o scrisoare la Pleșești cu un cost de 2 lei, deși e clar că, din acești bani, nu își scot cheltuielile de deplasare.

În schimb, o firmă de curierat care nu primește subvenții, percepe un tarif de 10 -20 ori mai mare pentru un serviciu similar. De aceea, Poșta Română primește subvenții pentru a duce un plic la Pleșești cu 2 lei și nu cu 20-30 lei cât ar costa în cazul unei firme de curierat…

Diverse

La diverse am întrebat ce se întâmplă cu Serviciul de Salubrizare care trebuia să înceapă de la 1 iulie.

Dna. secretară spune că cei de la Acvaterm încă nu au primit licență pe preț momentan.

Dl. vice recunoaște că Primăria trebuia să înceapă să achiziționeze pubelele și să le împartă cetățenilor. Când începem, când terminăm….Dumnezeu știe…

Se mai ridică și problema drumului din deal de la Pleșești deoarece acesta s-a degradat substanțial pe porțiunea unde nu s-au construit șanțurile.

Când în campania electorală am ridicat problema și le-am spus oamenilor că este doar un proiect strict de dragul campaniei și că acea porțiune de drum fără șanț de scurgere nu va rezista, întâiul ales a spus că noi nu ne pricepem, că acolo e lucrare mare, care nu ”se măsoară cu deștele”.

Eh, iată, după un an, de acea lucrare mare se cam alege praful, chiar dacă noi nu am avut scule performante să măsurăm ci, doar așa, grosier, cu degetele.

Așadar, bani aruncați pe apa sâmbetei, iar ce e trist, este că acei bani sunt ai dumneavoastră dragi cetățeni din taxe și impozite. Vorba ceea: untul, domnu primar, e bun pe pâine, nu pe degete…

Dl. vice spune că se va încerca dalarea acelei porțiuni pentru a prelua apa. Eu i-am dat exemplu dl. vice de șanțurile din satul Homești din com. Grebănu, unde au fost făcute rigole mai micuțe cu declivitate și nu neapărat acele rigole clasice unde intră foarte mult beton.

Însă după cum știți și dvs, prețurile materialelor de construcții practic s-au dublat, față de cele din anul 2020 din plină Pandemie, deci ceea ce înseamnă că în loc să fi construit atunci de la începutul proiectului mai ieftin, ma rog, ieftin raportat la prețurile de atunci, reparam azi și facem dublu, raportat la prețurile din 2021.

Voi ce spuneți? Administrație făcută cu cap, nu?

La întrebarea când se va face? Dl. vice spune că nu poți negocia cu o societate când practic nu ai banii.

Referitor la drumul spre cimitirul din Pleșești se întreabă dacă va rămâne doar pietruit sau se va și asfalta. Dl. Vice ne spune că se va asfalta.

Eu i-am spus dl. vice că dacă se va asfalta tot fără șanturi atunci va fi încă o risipă de bani.

Dl. Vice spune că dacă l-ar face fără șanțuri, ar fi egal cu zero, deci iată o confirmare a ceea ce am spus: drumul din deal fără șanțuri e egal cu …0, după spusele domnului vice.. .

Am mai ridicat problema stâlpilor de electricitate de la începutul satului Pleșești care mai au un pic și pică și de becurile pt iluminat arse.

Dl. vice îmi spune că au luat legătura și au făcut adrese la cei de la electrica și telekom și celor care se ocupă de iluminatul public și că vor trimite echipe. Când? Nu se știe…

Eu am sugerat ca Primăria să gasească o soluție cu cei de la Telekom și cablu să elimine acei stâlpi și să-și îngroape firele prin pământ. Așa scăpăm de acei stâlpi de pe marginea drumului.

Cât privește lucrările ce se vor face, fie că ne referim la canalizare, salubrizare, asfaltări sau pietruiri, sinteza și răspunsul sunt în cuvintele următoare:

Promisiuni dați, pe cuvânt,
Ne implorați cu „Mai aşteaptă!”;
Eu, ca persoană înţeleaptă,
Încep să cred c-„Aşteaptă”-i sfânt….

Sărmanul Sfântu…Așteaptă!

Dl. consolier Iosif ridică problema prestării muncii de către persoanele de la ajutorul social care nu se prezintă la ore și dorește și să li se suspende ajutorul.

Dl. vice spune că este o evidență a acestora și că deja la 20 de familii li se va suspenda acest drept.

Tot dl. Iosif spune că persoanele de la ajutorul social care se ocupă de gropile de la cimitir, au taxa de 50lei/pers. pentru a săpa gropi și că mai nou vor 70lei/pers. și nu i se pare corect să ceară acești bani, dacă ei își fac orele de muncă.

Dl. vice spune că nici el nu este de acord cu așa ceva și va avea în vedere acest aspect.

Se mai ridică problema gropilor pline de apă și noroi din Tăbăcari și dl. Nănescu solicită câteva mașini de piatră pentru a le mai astupa. Plus că pe Oratie si până la primele case nu mai este iluminat public.

Dl. vice spune că societatea care administrează balastiera le-a promis că vor pietrui în zonă.

Cam acesta a fost articolul de azi, o ședință plină de promisiuni…

Nu uitați să vă abonați la canalul meu de Youtube pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în ședințele de Consiliu Local, să dați un Like dacă va plăcut și un share să vadă și ceilalți.

Până data viitoare, nu uitați: un om informat e un om puternic.

#PodgoriaPentruTine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest website, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe inclusiv cum să controlezi cookie-urile, accesează politica de confidențialitate.