Vulturul Ilie din Gara Buzău, această pasăre superbă, identificată greșit pentru mulți ani ca fiind un vultur zăgan când de fapt e un vultur negru.
Buzoienii spun că se obișnuise atât de tare cu oamenii locului, încât mergea pe jos, la plimbare, pe străzile Buzăului și toată lumea era fascinată de el.
Numele se poate să îi fi fost dat chiar de către aviatorii buzoieni, știindu-se că Sfântul Ilie este patronul aviației și implicit, a înaripatei noastre.
Cum a ajuns acest vultur în oraş?
Ei bine, evenimentul a fost descris în mai multe variante de către jurnaliștii timpului, însă mai toate vorbesc despre un cârciumar pe nume Adam ca fiind primul proprietar al lui Ilie.
O descriere se află în volumul „Consemnări publicistice“, semnat de Viorel Frâncu:
„Zburând pe deasupra atâtor frumuseţi, vulturul uită să se mai întoarcă şi este furat de dorinţa de a cunoaşte cât mai mult, ceea ce a dus la istovirea fizică şi la căderea în curtea unui cârciumar din zona gării Buzău.
Numele cârciumarului era Adam, iar vulturul Ilie, căzut din cer, a fost închis într-o colivie de fier şi după câteva zile de înfometare cârciumarul i-a propus un contract profitabil pentru amândoi şi anume:
vulturul să rămână acolo pentru a-i face reclamă cârciumarului, iar acesta să-i ofere adăpost şi hrană.“
Superbă însă mi s-a părut povestea spusă de un localnic, pe nume Dumitru Popa, preot, publicist și „apropiat” al vulturului Ilie.
El povestește episodul intrării în posesia cârciumarului Adam a vulturului nostru:
„Anghel Adam, primul hangiu din spatele gării Buzău, de abia trăsese obloanele de la fereşti, când îşi făcu apariţia, în pragul hanului, un muntean cu gluga pe umeri, cu nelipsitu-i toiag de călătorie în mână, şi cu un «pui de curcă» pe braţ.
La un ciocan de rachiu, tot aşa cum şugubăţul cumpărător preţăluia «găinuşa» lui Ionică în iarmarocul de pe Ozana, cârciumarul Anghel începu târguiala cu ciobanul:
«- Frumos curcan ai, moşule!
De unde-l aduci?
– Din vârful Penteleului, taică…
– Cât ceri pe el?
– Apoi, e cam greu de spus, că soiul ăsta de curci e tare scump!».
Şi uite-aşa, mai lasă fine, mai lasă jupâne, cum e obiceiul iarmarocului, iată-l pe Ilie devenit orăşan.
Şi cum nu putea încă să zboare, fu lăsat să convieţuiască în pace cu celelalte orătănii din curte, cu care Ilie s-a acomodat cu vremea.
Hanul din spatele gării devenise noul său cuib şi atât de mult s-a legat de el, că orice încercare forţată de schimbare de domiciliu a fost apoi imposibilă.
Ilie era la el acasă, stăpânitor şi despot. Şi dacă, cu tovarăşii săi de pătul nu se certa niciodată, apăi cu câinii nu se împăca nicidecum“.
Ce spuneau localnicii
Localnicii povestesc cum vulturul Ilie lua la pas străzile din Buzău, mergând politicos, ca orice gentleman, pe trotuar spre marginea șoselei.
Nu deranja pe nimeni, iar în fiecare dimineață se ducea pe jos la piaţă, în zona halelor, unde măcelarii îl aşteptau cu micul dejun – carne sau peşte.
Buzoienii mai în vârstă încă și-l aduc aminte, de pe vremea când erau copii:
„Îl vedeam pe deasupra caselor, planând, apoi după câteva minute ateriza lângă noi. Copiii nu mai aveau teamă de el şi îl chemau să se joace.
Când vedea ceva în mişcare, de exemplu mingea sau cercurile cu care alergau băieţii, vulturul se repezea la ele“.
Preotul Dumitru Popa continuă să vorbească despre straniul animal ca fiind un personaj uman, care interacţiona nestingherit cu toți din preajma sa:
„Către vremea prânzului, îl vedeai pe Ilie sus, pe localul gării, cu norul de ciori dându-i roată, iar când vedea expresul de Cernăuţi-Bucureşti că-şi face intrarea în gară, cobora şi el pe peron, că şi aici bucătarul de la vagonul restaurant avea rezervate ceva delicatese culinare pentru el.
Afară de câini şi copii, Ilie nu se împăca nici cu vânzătorii de ziare şi covrigi, care îl trăgeau de pene – şi aşa ceva nu-i plăcea defel.
De multe ori, se uşurau de marfa pe care o aveau şi scăpau cu fuga pe unde vedeau cu ochii. Îi urma Ilie, care număra ziarele şi covrigii.“
Moartea Vulturului Ilie
Din păcate, anii de război au curmat, fără sens, nu numai vieți omenești, ci și pe a prietenului nostru înaripat.
Și aici, există două variante ale acestui tragic eveniment: unii spun că militarii nemţi, staționați în Buzău în timpul celui de-al doilea război mondial, au pus un stupid pariu – cine îl ținteste pe Ilie.
Așa că un soldat, într-o bună zi, l-a luat în cătare şi vulturul s-a prăbuşit din văzduh pe peron. Tot buzoianul Dumitru Popa ne prezintă o altă variantă, mai puțin mișelească:„Într-o zi, a apărut pe peron un neamţ cu un câine lup.
Câinele s-a repezit la vultur, vulturul a dat din aripi, s-a apărat şi, până la urmă, i-a spart câinelui ţeasta cu ciocul.
Era să-l omoare şi pe neamţ. Ce-a fost acolo, panaramă mare! În această încăierare pe viaţă şi pe moarte, neamţul a scos pistolul şi l-a împuşcat”.
Oricare dintre variante ar fi corectă, cert este un lucru – asasinarea vulturului Ilie a condus la o adevărată revoltă în oraș, iar soldatul german abia a scăpat cu viață din mâinile buzoienilor.
Publicistul Viorel Frâncu nota cum o mare de oameni l-au purtat pe ultimul drum, „toţi copiii, tot oraşul“, iar înmormântarea lui ar fi avut loc în Cimitirul Dumbrava, „ca a oricărui cetăţean al oraşului“.
Bătrânii locului își amintesc că mormântul vulturului ar fi rezistat câţiva ani, având mereu puse flori pe el, pe o alee din dreapta capelei, însă a dispărut în timp, odată cu extinderea cimitirului….
Vulturul Ilie a devenit și personaj de carte
Poetul buzoian Bucur Chiriac a trăit o frumoasă dar şi tristă copilărie alături de Vulturul Ilie.
Poetul scria versurile cu nostalgie dar și cu dorința de a trage un semnal de alarmă pentru neglijenţa şi nepăsarea cu care tratăm natura, distrugând-o.
Poetul susține că vulturul Ilie a fost ultimul exemplar din specia sa, zăganii dispărând la sfârșitul anilor ’30, în urma unor campanii de împușcare, fiind învinovățiți că ar duce la dispariția caprelor negre din Carpați.
În literatura de specialitate apare că ultimul zăgan ar fi fost împușcat în anul 1938, la Pasul Turnu Roșu, lângă versantul de vest al Munților Cozia.
Numele cărții, ”Ultimul zăgan”, i-a fost sugerat poetului de către Marin Sorescu, bun prieten al poetului buzoian.
